Dacă decizi că LinkedIn nu mai este o platformă online pe care-ți dorești să fii înscris/ă sau dacă pur și simplu nu ai timp să o administrezi și nu îți aduce niciun fel de avantaj, poți mereu să optezi pentru închiderea contului de LinkedIn. Mai jos găsești pașii pe care trebuie să-i urmezi pentru ca profilul tău să fie dezactivat.

În primul rând, înainte de a-ți dezactiva contul, trebuie să știi faptul că odată ce îl închizi, acesta va fi șters definitiv și va fi eliminat orice acces la toate informațiile pe care le-ai pus pe acesta. Doar conturile Premium pot fi păstrate, prin anularea accesului Premium, lucru care îți permite totuși să păstrezi contul gratuit Basic. În acest fel poți să-ți păstrezi profilul, contactele și informațiile, fără a mai fi membru activ LinkedIn.

Așadar, de reținut înainte de a opta pentru închiderea contului de LinkedIn sunt următoarele:

  • nu vei mai avea acces la informațiile din contul tău și nici la contactele tale;
  • profilul tău nu va mai fi vizibil pe site-ul LinkedIn;
  • s-ar putea ca motoarele de căutare precum Google, Yahoo! sau Bing să continue să afișeze temporar informațiile de pe profilul tău, până la actualizarea datelor de căutare;
  • toate recomandările pe care le-ai primit pe profilul tău de LinkedIn vor fi pierdute;
  • înainte de închiderea contului,este recomandat să descarci o copie cu datele tale de pe cont;
  • dacă deții un abonament Premium, ești proprietarul unui grup LinkedIn sau ai o licență de cont Premium și vrei să-ți închizi contul Basic, trebuie să închizi aceste conturi în prealabil;
  • în cazul în care ai creat ai multe conturi, poți să ștergi sau să fuzionezi un cont duplicat.

Acum că ești la curent cu aceste aspecte, iată care sunt pașii pe care trebuie să-i urmezi pentru închiderea contului de LinkedIn din pagina Setări și confidențialitate (Settings & Privacy):

Închiderea contului de LinkedIn pasul 1

  1. Începi prin a face clic pe pictograma EU (ME), aflată în partea de sus a paginii tale de start de pe LinkedIn;
  2. Din meniul derulant, selectează Setări și confidențialitate (Settings & Privacy);
  3. Din secțiunea de Gestionare cont (Account management) a filei Cont (Account), alege Modificați (Change), de lângă Închiderea contului dvs. LinkedIn (Closing your LinkedIn account);
  4. După verificarea motivului pentru care alegi să închizi contul de LinkedIn, fă clic pe Înainte (Continue);
  5. Ultimul pas este să introduci parola contului tău și să faci clic pe Închideți contul (Close your account).

Închiderea contului de LinkedIn pasul 2

Contul poate fi închis și direct din pagina Închideți contul (Closing your LinkedIn account). În cele mai multe cazuri contul poate fi redeschis, dacă a fost închis timp de mai puțin de 20 de zile. Chiar și așa, următoarele elemente nu vor putea fi recuperate:

  • recomandări;
  • invitații în așteptare sau ignorate;
  • conturi urmărite (persoane, companii etc.);
  • statutul de membru în grupuri.

În concluzie, dacă dorești să renunți la contul tău de LinkedIn poți s-o faci, atâta vreme cât ești pregătit/ă să renunți la cele enumerate mai sus. Cu aceste informații poți lua decizia potrivită pentru tine și pentru cariera ta!

Leave a Reply